Ce-ar face doctorul Dorel Săndesc
dacă s-ar întâlni cu România
în barul de zi
Aş recunoaşte-o uşor, acea fată frumoasă, cu ochii albaştri de Voroneţ, dar atât de pierdută, ameţită, abandonată şi murdară, fără dinţi, bând în caverna fosforescentă a barului de zi. M-aş apropia încet de ea, aş lua-o de mână şi i-aş spune: “Hai acasă. Şi-au bătut joc de tine şi ţi-ai bătut joc de tine destul, nici eu nu am fost uşă de biserică, dar acum hai acasă.”
I-aş pregăti o baie fierbinte, aş spăla-o încet, cu grijă, i-aş pansa rănile adânci şi aş unge-o cu uleiuri aromate şi tămăduitoare. Aş duce-o la prietenul meu, chirurgul, să îi scoată toate cicatricile, de parcă nici nu ar fi fost, şi i-aş pune dinţi noi, albi, strălucitori, cum erau odată.
Şi apoi aş iesi cu ea în lume, tocmai de ziua ei, frumoasă peste măsura, plimbându-ne îndrăgostiţi printre trecătorii împietriţi. Ruşinaţi, îşi vor ascunde privirea în pământ cei care au batjocorit-o de atâta timp fără să o vadă măcar, iar eu voi păşi zâmbind, cu privirea pierdută în albastrul ei de Voroneţ, la braţ cu ea: Mama mea, Iubita mea, Prietena mea, Fiica mea. România mea.
Profesorul universitar Dorel Săndesc, şeful Clinicii de Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Universitar Timişoara, unul dintre cei mai iubiţi şi preţuiţi medici din Banat, a avut amabilitatea să ne trimită răspunsul său la întrebarea “Ce-aţi face dacă v-aţi întâlni cu România, într-o dimineaţă, în barul de zi?”
dorelsandesc 