Alegem împreună

Dragii mei prieteni,

Vă mulţumesc că aţi votat masiv la primele alegeri în care este posibilă schimbarea prin vot universal. Eu promovez schimbarea prin coeziune, transparenţă instituţionala şi onestitate.

Este clar pentru fiecare dintre Oamenii Universităţii că Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara se află într-o cumpană. În aceste momente este nevoie de efortul nostru comun pentru schimbarea Universităţii. Simt nevoia să mulţumesc celor care au votat schimbarea prin reinstaurarea spiritului academic autentic, a meritocraţiei, diversităţii, solidarităţii şi empatiei, demnităţii umane, deontologiei, egalităţii de şanse, precum şi a dezvoltării profesionale şi personale.

Mai avem încă un prilej de a reuşi. Trebuie să votăm în turul 2!

Ştiu că există teamă şi ştiu că există presiuni. Am aflat că unora vi se cere să aduceţi poze cu votul acordat, ştiu că unii sunt intimidaţi şi ameninţaţi, că vi se condiţionează de vot acordarea unor merite cuvenite. Trebuie să ştiţi că în cabina de vot sunteţi doar voi şi conştiinţa fiecăruia. Regulamentul, bazat pe principiile universale ale libertăţii votului, interzice fotografierea şi vă dă dreptul să nu dezvăluiţi nimănui alegerea făcută. În plus, drepturile dumneavoastră şi respectarea lor vor fi asigurate de observatori independenţi, interni şi externi.

Sunt convins că împreună ne vom învinge frica şi vom avea curajul schimbării, deschizând calea libertăţii şi creativităţii academice. Mizez pe acest vânt al schimbării şi pe dorinţa fiecăruia dintre colegii mei din întreaga Universitate de a-i fi mai bine într-o instituţie prosperă şi de care să fie mândru.

Schimbarea pe care o alegem acum va însemna că toţi vom avea de câştigat şi nimeni nu va pierde.

Va aştept la vot mâine, miercuri, 29 februarie. 

Cu prietenie,

prof. dr. Dorel Săndesc

5 comentarii

  1. mult succes domnule Sandesc! Va tin pumnii!

  2. Succes Dodo !

  3. Bafta domnule profesor! Doamne ajuta!

  4. Vom veni , cu siguranta, trebuie sa se schimbe ceva!

  5. Bafta domnul profesor! Sunt sigura studentii va sustin!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un comentariu

  • Categorii

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te celorlalți 15 abonați.