Inaugurare ATI

Am deosebita onoare de a anunţa inaugurarea secţiei ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara. Lucrările de modernizare a infrastructurii au fost finalizate iar saloanele sunt gata să primească pacienţi în condiţii moderne.

Am spus în repetate rânduri că această secţie este făcută cu suflet, din suflet. Proiectul de modernizare şi dotare performantă a secţiei ATI este o dovadă a faptului că atunci când există voinţă, implicare şi dedicare, se pot face şi lucruri aparent imposibile.

Împreună cu reprezentanţii din conducerea spitalului am declarat  ZIUA PORŢILOR DESCHISE la ATI. E o zi în care sunt invitaţi şi asteptaţi să viziteze secţia toţi cei interesaţi.

Evenimentul va avea loc mâine, 23 februarie, începând cu ora 10.30, în Amfiteatrul A al SCJUT. Deschiderea oficială include şi vizitarea noii secţii ATI.

La manifestare sunt asteptate, de asemenea, oficialităţi locale, membrii colectivelor secţiilor din SCJUT, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe.

Vă aşteptăm cu drag!

Şef Clinică ATI SCJUT,

Prof. dr. Dorel Săndesc

 

 

 

 

Despre priect: AICI

  • Categorii

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te celorlalți 15 abonați.