SUNT ÎMPOTRIVA ANONIMATULUI,
SUB ORICE FORMĂ ŞI INDIFERENT DE SCOP
Acest principiu vine din concepţia mea de viaţă şi mi-a ghidat tot timpul cariera şi trăirile personale.
În ultima vreme, însă, am observat fuga de răspundere ca un proces de “modernizare” a individului. Păguboasă involuţie… Văd în jurul meu oameni care îşi consideră responsabilităţile profesionale, dar mai ales pe cele civice, drept o povara.
Le-ar plăcea să se împăuneze cu succese, însă drumul pâna acolo e prea greu şi fuga de acest drum le pare o înţelepciune personală. Se înşeală, dar îşi vor da seama de asta prea târziu ca să mai poata repara ceva.
Există şi indivizi pentru care anonimatul e doar expresia unei frici îngrozitoare. Aceştia sunt lipsiţi de curaj, însa ei sunt cumva şi rezultatul nedorit al unei societăţi/comunităţi în care inducerea spaimei şi teroarea discreta sunt metode de control. Poate că pentru acest tip de individ se mai pot găsi scuze, sau mai există şanse de revenire.
Curajul de a spune ce ai de spus ar trebui să ţină de normalitate, ar trebui sa devina rutină de lucru pentru o comunitate academică.
dorelsandesc 