Un nou capitol în viața mea

23 februarie 2012, 23:15
Dragi colegi, stimaţi colaboratori, buni prieteni,
Se încheie acum, pentru mine, o zi grea, o zi plină, o zi ostenitoare …. dar … atât de aştepată, atât de frumoasa. Azi am inaugurat festiv noua Clinica de  Anestezie-Terapie Intensivă  din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.
Sunt mai bine de 10 ani de când visez la acest eveniment. Nu a fost deloc uşor. Numai eu şi colegii mei apropiaţi ştim cum am reuşit . Am apelat la toate strategiile moderne de marketing şi la tehnicile de fundraising, am organizat colecte de fonduri şi concerte caritabile, am făcut lobby pe lângă instituţiile care pot finanţa sistemul medical şi am atras sponsorizări.
Iată că am reușit însă marea „schimbare la față” și astăzi avem una din cele mai moderne clinici de specialitate din  România. Noua secţie înseamnă şanse sporite la viaţă pentru mii de pacienţi şi fericire pentru rudele şi apropiaţii lor dar mai înseamnă şi un spaţiu performant de exersare a celei mai frumoase meserii din lume: medicina.
Acum sunt acasă, aşezat în fotoliul din sufragerie şi citesc ziarele. Pot spune fericit: Doamne ajuta,  am incheiat cu succes un capitol important din viaţa mea.
În faţă am însă o nouă provocare: Rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. Este şi acesta un vis frumos şi mă străduiesc la fel de mult să îl împlinesc. Nu vă ascund deloc faptul că mă bazez pe Oamenii Universităţii, pe dumneavoastră, cei care vă doriţi la fel de mult ca mine să fim dascăli într-o şcoală de elită, să putem face deopotrivă educaţie şi cercetare într-o instituţie de prestigiu.
Vă invit așadar să purcedem împreună la „schimbarea la față” a Universității noastre!
Vă aştept cu drag alături de mine,
Prof. dr. Dorel Săndesc

SONDAJE – Dorel Săndesc este favorit

  • articol apărut in Renaşterea Bănăţeană

    Dorel Săndesc este favorit la ocuparea funcţiei de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, în urma unor sondaje independente.

    Potrivit sondajului realizat de „Timişoara Medicală”, profesorul Săndesc a obţinut 180 de voturi, fiind urmat de prof. dr. Sorin Pescariu cu 23 de voturi şi prof. dr. Marius Raica cu 15 voturi.

    În alt sondaj, realizat de Societatea Studenţilor în Medicină din Timişoara, Dorel Săndesc este favorit cu 71 de voturi, urmat de Marius Raica, cu 14 voturi şi Sorin Pescariu, cu trei voturi.

    „Este o onoare, dar în acelaşi timp o mare responsabilitate pentru mine să fiu favorit în această cursă. Am avut o campanie pozitivă, fără atacuri la contracandidaţii mei şi mi-aş fi dorit să beneficiem toţi de această eleganţă. Din păcate, în ultima vreme, am fost ţinta unor atacuri nedemne de renumele universităţii noastre şi, mai mult, am fost avertizat că în zilele următoare se vor lansa o serie de lucruri urâte şi neadevărate la adresa mea, numai din dorinţa de a mă discredita. Nu cred că o astfel de competiţie trebuie coborâtă atât de jos, însă chiar dacă acest lucru se va întâmpla, eu îi asigur pe toţi cei care trudesc la catedră în UMF că nu voi renunţa la poziţia mea corectă şi non-agresivă. Voi rămâne acelaşi om de echipă pe care toţi îl cunosc. Probabil că au văzut şi alţii aceste sondaje şi se tem că vor pierde o serie de privilegii pe care şi le-au creat în ultimii 20 de ani. Eu ştiu sigur că voi ieşi cu fruntea sus din această competiţie”, a declarat Dorel Săndesc.

INAUGURAREA CLINICII ATI

Montaj foto:

  • Categorii

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te celorlalți 15 abonați.