Invitaţie la onestitate şi colaborare

Aş fi vrut să ignor până la capăt mesajele răutacioase, nedrepte şi mai ales nedemne ale unor iluştri anonimi care împânzesc lumea noastră universitară.

Unii dintre dumneavoastră, colegii mei, ştiţi deja despre ce este vorba. Pentru cei care nu cunosc contextul, trebuie să fac un scurt rezumat: circulă, în spaţiul virtual, mesaje otravite, false sau care pleaca de la adevăr trunchiat şi construiesc minciuna, comentarii jignitoare, tendenţioase şi nedrepte, toate neasumate, atinse de un anonimat ruşinos şi demn de dispreţ.

M-am decis să vorbesc despre asta în momentul în care am descoperit că nu sunt singura ţintă, că veninul împroşcat atinge deopotrivă colegi, contracandidaţi, prieteni sau cunoştinţe.

M-am decis, practic, să fac un nou recurs la pace şi onestitate. Îi invit pe toţi cei care au ceva de spus să spună deschis şi asumat, indiferent dacă vor să acuze sau să laude, dacă vor să ceară sau să ofere. Onestitatea, buna cuviinţă, bunele intenţii pot contribui la crearea unei coeziuni de care lumea noastră universitară are multă nevoie. Cred că recunoaşterea meritelor şi a valorilor este un prim pas spre respectul de sine.

 Prof. Dr. Dorel Săndesc

  • Categorii

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te celorlalți 15 abonați.