Scrisoare către colegi

Dragi colegi,

 

După cum probabil ați aflat, am decis să mă înscriu în competiția care va stabili viitorul rector al Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara. Vă mărturisesc că am reflectat mult înainte de a lua această hotărâre, deoarece, dincolo de a fi o mare onoare, funcția de rector implică o enormă responsabilitate.

Am vorbit cu mulți dintre dumneavoastră înainte de a decide să candidez și m-ați convins să fac acest pas datorită dorinței dumneavoastră de schimbare și de reconfirmare a statutului universității noastre, atât în mediul academic național și european, cât și în comunitatea locală din Timișoara.

Îmi doresc ca UMF “Victor Babeș” să ajungă acolo unde merită, adică în categoria de excelență a universităților de cercetare avansată și educație din România. Sunt convins că ÎMPREUNĂ vom reuși și această realizare comună va aduce și ridicarea statutului profesional și social al fiecăruia dintre noi.

Bunăstarea oamenilor Universității (cadre didactice, personal administrativ, studenți), prin creșterea statutului profesional, social și finaciar trebuie să fie un obiectiv major, care să reflecte realizările și progresele academice.

Acestea sunt doar o parte dintre ideile cu care pornesc la drum și care vor fi conturate în programul managerial pe care îl voi depune oficial și pe care îl veți putea găsi în varianta completă pe site-ul meu www.dorelsandesc.ro precum si pe blogul www.dorelsandesc.wordpress.com

Sunt convins însă că numai ÎMPREUNĂ, noi toți, de la actualii profesori universitari la profesorii de mâine (asistenții universitari de azi) gândind și acționând ca o adevărată echipă, dedicați misiunii nobile de formare a studenților noștri, vom reuși să ridicăm prestigiul Universității și să recâștigăm demnitatea profesională și socială pentru fiecare dintre noi.

Vă asigur că și dupa 27 februarie 2012 voi rămâne pentru fiecare dintre dumneavoastră același coleg și prieten, dedicat vieții pacienților noștri și vieții academice din Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara.

Dragi colegi, nu vin în fața dumneavoastră să vă promit că VĂ DAU CEVA; nimeni în aceste zile nu mai este dispus să creadă în promisiuni deșarte. Vă promit însă că mă voi strădui să dau la o parte teama de a vorbi și resemnarea, să ridic barierele care separă conducerea de oamenii Universității,  să iau zăvoarele și să deschid ușile, pentru că  știu că doar ÎMPREUNĂ DĂM VIAȚĂ UNIVERSITĂTII!

 Cu prietenie,

Prof. Dr. Dorel Săndesc

Timișoara, Februarie 2012

14 comentarii

  1. Ar fi super dacă aţi stârpi corupţia şi incompetenţa de la UMF Timişoara, domnule Săndesc.

    • Stiu ca se vorbeste despre aceste fenomene in Universitate si stiu ca un astfel de renume este daunator tuturor oamenilor Universitatii. De aceea e nevoie ca, plecand de la o analiza obiectiva a fenomenului sa stabilim care sunt realitatile si mai ales caile de rezolvare a neajunsurilor.

  2. Domnule Sandesc,

    Nu va cunosc si acum aflu prima data despre Dvs. Sper ca peste 20 de ani sa-mi aduc aminte de acest mesaj si Dvs. sa fiti o persoana mult mai cunoscuta datorita transformarii UMF Timisoara.

    Stiu ca se iau bani pentru a trece studentii, stiu ca se iau bani pentru a da camere in camin, stiu ca exista profesori cu o moralitate indoielnica care nu fac cinste unei institutii de excelenta.

    Sper sa va doriti sincer sa schimbati aceste lucruri si sa scoateti generatii de doctori profesionisti.

    Sper sa am motive ca intr-o zi sa-mi aduc aminte din nou de Dvs. Succes.

    Toate cele bune,
    Unul care a terminat calculatoare la Poli

    • Stimate domnule, va dau intalnire peste 20 de ani si facem impreuna o analiza a evolutiei Universitatii. Sper sa va dau motive sa va amintiti de mine cu placere. Dar astept cu interes pana atunci feedback-urile Dv si sper sa ne si cunoastem. Dorel Sandesc

  3. buna seara dle profesor si mult succes in demersul dv. sper sa cistigati detasat. e o lupta nedreapta si inegala. e nedreapta pt ca puterea actuala sustine subiectiv un candidat si e inegala pt ca dv sunteti mult mai puternic decit ambii contracandidati la un loc. v-am periat?!!!? meritati! mai ales pt ce ati facut pt Cristi Minculescu dar si pentru atitea alte sute de oameni anonimi. Aurel Tamas

  4. sa va ajute dumnezeu sa reusiti sa aduceti UMFVBT din nou in prim planul universitatilor romanesti! mult succes in campania aceasta, sunteti singurul potrivit pt functia de rector.

  5. Domnule Săndesc,vă doresc din suflet să cîştigaţi alegerile şi să fiţi omul de care avem nevoie. Să nu daţi unora libertatea de a face ce vor, fără să le pese şi de alţi. Să fiţi omul la uşa căruia să îndrăsnim să batem şi să plecăm din biroul dumneavoastră cu gînduri bune şi cu speranţa ca va exista pentru fiecare o portiţă . Să vă ajute cel de sus să luaţi frîele UMF.ului în mănă şi să îl duceţi pe culmile de unde a picat, din pacate de ceva timp. MULT SUCCES

    • Va multumesc! Usa mea va
      este intotdeauna deschisa!

  6. Buna seara domnilor si doamnelor ! Va salut de pe frontul campaniei, un front din fericire relativ pasnic pana acum; ma intalnesc cu multi oameni , colegi din universitate si asta e un lucru foarte bun. Dialogul acesta este foarte util si naste mereu idei, confirmand unul din principiile fundamentale pe care le promovez: transparenta si comunicarea reprezinta sursa majora a ideilor manageriale progresiste. De altfel si pana acum, in colectivele pe care le conduc(Clinica ATI, Societatea Romana de ATI) , marea majoritate a ideilor de succes pe care le-am promovat au venit de la colegii mei. Nu sunt deloc adeptul modelului , vetust, al conducatorului din armata de moda veche:”seful nostru stie tot si ne invata si pe noi” . Multumesc pentru ganduri !
    D Sandesc

  7. Domnule Sandesc,va doresc mult succes la alegeri.Fara coruptie la UMFVBT,vreau o facultate in care sa am incredere,sa am o siguranta.Multa sanatate.

  8. Imi plac ideile pe care le aveti despre viitorul UMFT, imi place energia pe care o aveti, care e molipsitoare si mai ales ca nu denigrati tot ce a fost pana acum……respectul fata de seniorii care ne-au invatat medicina, nu trebuie minimalizat, si pentru ca stiti sa recunoasteti valorile fiecarui predecesor…. felicitari.
    Poate ca n-ar fi rau daca ati acorda fiecareia dintre noi , dreptul la libera opinie, dreptul de a te sfatui cu cineva care vede lucrurile prin alta prisma decat tine, acceptand sa va intalniti cu fiecare,10-15 min, in biroul rectorului, desigur…..!
    Mi-ar face o mare placere sa fiu alaturi de d-voastra si sa pot contribuii cat de putin, la progresul UMFT !
    Mult succes si sa ramaneti mereu increzator!

    • Am spus-o: doresc o deschidere a universitatii catre oamenii sai si catre comunitate. Va astept cu mare interes sa fiti coautor la viitorul UMFT !

  9. Domnule profesor Sandesc, imi doresc enorm sa castigati! Din pacate trupa adversarului are metode groaznice de a castiga voturi! Abia astept sa le vad fetele cand vor pierde! Nu realizeaza ca toti cei care le promit, da, sigur, votam pe R promit de frica, de groaza? Cine are curaj sa strige in gura mare, DA, vrem sa plece pentru totdeauna actuala conducere a universitatii si echipa lui Dragulescu de acolo? Ce vor face ca sa se asigure ca oamenii nu le promit degeaba? Ne vor pune sa juram cu mana pe Biblie ca votam ce vor ei? Si cred ca si asta am face toti, din disperare sa scapam de ei!

  10. domnule profesor, drag coleg! te felicit iar pt candidatura! ne trebuie un om ca tine, plin de energie molipsitoare, cu ochii deschisi spre viitor, care pledeaza pentru transparenta , comunicare, prietenie.
    cred ca nu sunt singurul care ar vrea sa scape o data din panza aceasta de paianjen in care e impletita universitatea. ni se spune ce sa facem, ni se spune ce sa zicem si ce sa nu zicem. zilele acestea mi s-a spus chiar cu cine sa votez! actualul rector mi-a sugerat sa ii votez protejatul . mi-a spus sa nu uit cate a facut el pt mine desi eu nu stiu sa ma fii ajutat cu nimic. mi-a promis altele… m-am simtit ca un copil la gradinita caruia mama ii spune ce sa fac si ce sa nu faca! m-am saturat de astfel de conducere! facultatea noastra nu mai are nevoie de asa ceva! avem dreptul la opinie! sunt cu studii superioare, salvam vieti, ii invatatm pe altii medicina! deci putem gandi liber, putem lua decizii singuri! fara dragulescu, fara raica!
    te sustin, drag coleg profesor! mult succes!!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un comentariu

  • Categorii

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te celorlalți 15 abonați.